Bătaia de la miezul nopţii. A inimii desigur.
Îmi dau foc la o mână, cealaltă decât cea de ieri şi aştept să se coacă pâinea mâncată de vecinul de la doi.
Între timp, domnul inspector Metastază cercetează rinichii bunicului. Face asta noapte de noapte, de aproape patru ani. Cică bunicul meu ar fi fost implicat într-un jaf de siguranţă. Bazaconii.
Mă întrebi pe mine care siguranţă? Am auzit ceva cu ziua de ieri. În fine.
Îmi aprind o ţigară de la arătător, pe care o fumez ascunsă de plămânii mei. De altfel, nici bunica nu ştie.
Până mi se întroc ochii şi urechile de la nu ştiu ce conferinţă mondenă, îmi pun creierul să repete tabla înmulţirii cu 1. Acolo unde nu sunt sigură, îmi şopteşte oglinda.
Mă sună soţia vecinului de la doi să-mi spună că nu mai are sens, cel puţin nu în noaptea asta, dar oricum îmi mulţumeşte.
Dorm pe bucăţi până pe la 7.
Mă adun încet, încet, fac prezenţa şi mă număr de cel mult o singură dată.
Aştept bătaia de la miezul vieţii şi mă pregătesc să iau ceea ce cred că este ultima pastilă. Cum aud tic-tac-ul, rigid şi neîntârziat, mi se umple sufletul de fericire, aşa că nu mai iau nicio pastilă. Simt mizeria aia de fericire de pe suflet şi decid să îl duc repede la ''Frunză-spălătoria ta de suflet''.
Nu am timp de aşteptat şi altă soluţie nu-mi rămâne decât să merg la muncă fără suflet.
Îi spun taxatoarei că vin după el pe la 6 fără nimic. Îmi face semn din cap în timp ce îşi caută gura într-o pungă de seminţe.
Îmi arunc un ochi la sânii ei, care -spre mulţumirea mea- se întoarce ca un câine credincios la stăpân, şi-mi face un tur complet şi gratuit al decolteului umplut cu două glande mamare mult mai săţioase decât ale mele.
Locul meu de muncă, atât de irelevant pentru modul în care îmi doresc să mor, îmi gâdilă depresia în fiece minut. E ok. ''Cine şi-ar dori mai mult?'' gândesc în fracţiunea de secundă în care uit să-mi iau sufletul de la Frunză.
Îmi amintesc imediat, nu de suflet, ci de o vorbă a unei babe, care sună mai mult a decântec decât a zicală. Şi ce dacă vorba nu-i acelaşi lucru cu zicala? Vezi dacă mă întrerupi...nu mai ştiu descântecul.
Îmi dau bine seama, abia când îmi vine mintea de la cerceii din vitrină, că unele gânduri sunt îndeajuns de impertinente cât să sustragă omul din propria persoană.
Ajung acasă la fix.
Vecinul de la doi şi-a mâncat pâinea. Domnul inspector Metastază e din nou cu bunicul. Plămânii au învăţat să se ascundă singuri cât îmi fumez eu ţigara, dar bunica tot nu ştie. Îmi pun creierul să rezolve câteva integrale, până mi se întorc ochii şi urechile de la lansarea de carte. Nu mă mai sună soţia vecinului, aşa că sting focul. Mă adun meticulos şi dorm ca un prunc până la 7. Îmi iau pastila. Frunza e în drumul meu şi nu ratez ocazia să-mi mai arunc un ochi pe sânii taxatoarei.
De suflet nu-mi aduc aminte, însâ ştiu sigur că am cel mai încântător loc de muncă, care vine manuşă pe mâna destinului meu.
