sirena din portul Gât

spre deliciul zeilor
păgâni
croieşte această farfurie
zburătoare din trahee
în trahee
secţionând jumătăţi
prin corzi vocale
şi alte magii.

cu faţa velină
scobeşte-ţi urechi,
auzi? motoraşul vaporului
pleacă
salvarea pe mare
ia foc şi se-neaca,
falanga şireată
te-mbie să vii.

Mediu

Alb şi blond,
eşarfă
împodobeşte-mi glasul
şi unghia ce sparge
peretele conştiinţei.
În lipsa amintirii
şi-n cinstea ta,
tu-Merlin- aprinde nebunia
şi pune-mi-o în cap
ţinându-mi emisfera
la foc mocnit de pană;
goleşte-ţi o pupilă
făcându-mă ce eşti:
nevroticul de fier
cu lipsa lui de aer
şi beţe de speranţe,
crenguţele de sânge
-n buchetele de vene,
mănunchiul de iluzii
răbdarea ta din carne
albastrul de icoană,
finalul-pompier.

Sacoul şifonat...
iar alb,
iar blond,
iar strig:
-Băi,Merlin!
Hai, mişcă-ţi carapacea,
fă pupază din soare
adună-mă cenuşă,
nu-s phoenix
dar se poate
-încearcă-mă să mor,
adaos la final.

Fă podul din picioare,
bărcuţă,lumânare
aiurea cântă mintea.
Haotic cărturar,
te chem cu glas de sete
-Hai,Merlin, vino iar.
Mă strigă un pahar,
iar alb,
iar blond;
tabloul din perete
nu-i Camelot
şi eu
nu-s phoenix încercat.
Te vreau,
paharul s-a înecat,
dar nu-i răbdare
şi nici albastru calm.
Balanţa şi-un cântar,
finalitate-n mare,
finalul în ocean.

acum/înainte de ultimul sfârşit

dacă aş avea mintea deschisă
te-aş măsura în fiecare zi,
căci te simt plecând
gram cu gram.
şi-ai să te faci, aşa,
bună de-ngropat într-o scoică.

tu nu-mi faci complimente
eu nu-ţi fac cinste.
şi totuşi
ne iubeam
în fiece-nserare.

de ce?
-mă întrebai acum două sfârşituri

ce-ar fi să-ţi răspund acum
înainte de ultimul sfârşit:
te-ai facut bună de îngropat într-o scoică
şi nu gândii c-ai fi vreo perlă -curva mării
ochii tăi albaştri au învăţat să privească
doar de jos în sus
şi buzele tale încearcă mereu să pronunţe un ceva în franceză
ce nu se termină în ''e''.

coapsele tale de pufarină
înfiptă în ceea ce mă face bondarul din afara mea
nu mai umplu ceaşca palmei mele.

doar iarna îţi mai poate repara sânii.

te păstrez totuşi
până îmi încapi sub peniţă;
dar apoi...
cerneala cu mila.

în gură încap toate

plouă în fluturi
sâni cu miros de migdale
nimic nu-şi are calea
către 8.

ochiul lui cu fluorescenţă...
furnicile din pâine
şi
toate semnele de întrebare
ascunse într-o pungă
transparentă.


mă întrebi,
dar poate mâine
cine să-ţi răspundă
când eu mor după fereastra ta
orgasm pe aripile vântului

stai...ăsta-i alt film...

clape pe dinţii mei
apasă-i în beţie
minciună - îngerii ăştia
nu locuiesc pe umeri,
ci într-un pachet de kent.

dracii din pântec
şi ploaia care îţi sărută
buricele
degetelor
de mijloc
să te cuprind
când te prind de coamă
cal cu ochiul violent
în urbanul amurgului
decupaţi-aş pleoapa purpurie
de înserare.

păstrează-ţi genele
ADN se găseşte
în toate
gurile.

Dumnezeu degeaba

inimă - astă seară
albastră te vrea.
toate drepturile rezervate lui.

lasă-i...
morile lui Don Quijote
îţi macină urechiuşele;
oricum nu-ţi mai şoptea nimic.

să-ţi spună folclorul
cât eşti de obosită

am
venit să te interzic de pe piaţa
embrionară

calul de cursă lungă îşi flutură coama
şi-n lipsa ta

roşcato,
fă-te purice săltăreţ
-îţi strigă omenirea.
eu însumi îţi neg originea
el -în schimb- nu te-a vrut nicicând.

şi-are să se nască
un prost să-ţi croiască
vestă de pompare,
dar poate mai târziu.

Dumnezeu nu strănută-n piper
degeaba...

înnoada-te în panică
Bono nu te fredonează azi...

with or without you

te-am găsit,dar
pleacă.

te iert şi sper
să taci inimă
blocaţi-aş aorta
şi de aş vrea să intru
uşă să închidă,
cărare pe-o parte
în părul tău negru.

nu mă vezi-albastru.
nu te vreau-albastru.

te-aş fi sfătuit
-tu ţintă-n piele-
să nu învârţi mânerul
maşina de tocat albastru
stoarce roşu de-atunci

mişcă-ţi fundul vorbă
din gura mea
ies dinţii din alveole
şi-ţi pavează drumul
spre tine.

dă-i dracu de ochelari
azi vreau să te vad alb-negru
şi-mi pun rochia de doliu
în care bunica spera să-mi mărite gândul.

nici pomeneală de sentiment
crudă umanitate e carnea de om
hai, mărunţeşte-o,
arunc-o în tigaia creionului
şi tot despre creion voisem să-ţi vorbesc
până să mă înveţe doamna N.
să-mi săvârşesc puncţie sufletească
cu mina ta vicleană.

tăiat

creștet de suferință,
îți înfloresc mimozele

prinde,
prinde-le...
albinele nu tac.
gala proastelor
începută ieri
nu se va termina
niciodata.

și ce muncitor te știi -tu-
creștet de pârjol
nu-mi veni în clocot,
obrazul odată zgâriat
rămâne mărturie
de război.

așteaptă să-mi scot arma
tânjesc după păcat
și-ar fi păcat să nu-l
primesc
pe vine, cum e,
ca pe un fiu rătăcitor
ce-și lăsase mama
în al 19-lea azil.

venele nu-și văd sensul,
mimozele nu găsesc calea
decât spre ofilire.
ce rost ar mai avea
să-ți pompez ură
în loc de oxigen?

creștet de prostie
nu zăbovi
te-așteaptă gala
suferinței și pârjolului.

Picul din mine

Furtuna mea se odihneste
Si scapara un gand in zare,
dar nu spera ca iti zambeste
Sau vrei sa-i pui vreo intrebare?

"Sunt doar un servitor supus;
Furtuna-mi cere si ma dau."
Asa incepe orice discurs
Al celor ce Furtuna au.

Si-ti spun aprins de suparare
Ca n-ai citit regulamentul
De adresat chiar si-o intrebare.
"Am sa te-anunt cand e momentul,

acum Furtuna se-odihneste,
dar poti sa iei un loc in suflet
Si vezi, atunci cand te primeste
Nu deveni un celalalt."

Zicand acestea ma retrag,
Tasand calaiu-n pas grabit
Veni-va clipa sa te-anunt:
"Acum Furtuna s-a trezit"

Zi fără mine

Grozavă zi pentru fracturi,
de uns încheieturi cu rană.
Ce zi grozavă de-așteptat
să vină anii în tandem,
țesând a chipului năframă.

Decât să-mi vii cu gânduri bune
rotind mereu priviri gingașe,
auzi-mi inima cum bate;
îmi rupe coastele întregi
-Adu-mi, te rog tacut, și fașe.

Dar vremea trece, nu te-așteaptă
și trupul bleg mi-eviscerează,
voiam să te mai văd o dată
croind iubirea între palme.
-Toracele mai strâns mi-l leagă.

Tu, unic medic viu al meu
-ce faci greșeli de tratamente-
de vrei să mă ajuți acum,
când anul tot îl țin în pumn,
înnoadă-mi venele-n ochete.

Să-mi fie sânge în aortă
atât cât sufletul să zboare.
Un ultim gând în partea dreaptă
a emisferei stângi -curat-
se stinge la apus de soare.

și tu și eu și suflet

nu râd
pentru că nu vreau
să-mi silabisesc sufletul.

vino fără somn,
vino fără suflet.
nu te cer
bogat în sentiment.

februarie pare un timp bun
de schimbat răsuflări,
de schimbat
-aiurea-
sufletul.

azi
am încă iz de 18,
am încă ochi de haină
de iarnă.
stai, te rog,
să treacă zăpada
și-o să-mi las sufletul
-închegat în vocea ta-
să alunece spre
golul tău,
să te țină ocupat

dupa mine,
caută-mi scuzele
să trec neînsuflețită
peste timp.

Timpul e aici

Te-am tot privit
și,
făcut-am mică
viața mea
să nu te-mpiedice când
alergi către final.

Atlet nebun,
obsedat de final,
gambele ți-au explodat
și tu la fel alergi,
târâind tibia
când de stângă
când de dreaptă,
niciodată amândouă,
de frică
să nu fii prins
și să te descalifice
pentru uz de interior.

Șerpi
aleargă cot la cot
cu tine
și mă mir
când e loc și pentru șerpi
pe pista noastră?
Dar ei nu renunță,
țin pasul.

Iar eu
nu-mi mai țin pleoapele;
mai e mult până la sfârșit.
Te-am tot privit.

Mi-a spus odată
un bunic
-vine un timp
când închizi ochii.

vreau galben...

e floarea-soarelui în drumul
spre drumul lui,
semințele
își ascund coaja
cum arșii își ascund
arsura.

vreau galben
mai mult decât petală,
azi nu mai cerne
nimeni
ce-ar trebui cernut.

dinți de cuțit
rumegă perfid
clorofila.
îmi cresc tulpini de floarea-soarelui
în loc de antebrațe.
palmele îmi scuipă semințe
mai ceva ca-n filmele
cu Piersic.

vreau galben
de floarea-soarelui
cu defectele văzute-n oglinda
galbenului.
e galben în drumul
spre drumul lui.


inspectorii-albine
îmi asistă secundele
de fluturat frunzele
-n vânt.
sancțiune:
floarea mea stângă
nu indică
nordul.

și cine ar pricepe
că nu toți
se nasc din
sămânța corectă?

semințe de floarea norului

plouă...
poate vrei să urci
poate vrei să cazi
treptele te-așteaptă
chitara
-și ea-
își rupe corzile
una câte șase

plouă...
nu mă supăr
sunt senină
precum banii din sacoul
mortului
proaspăt îngropat

plouă...
închide-mi
ochii mei de acuarelă
se dizolvă
să nu-ți pară -Rob- obscen
dar
ce se mai unește lumea
printre degetele tale răsfirate

plouă...
desfă-ți cravata
gâtul tău e-o papiotă
permite-mi să-ți deșir
traheea
să-mi tivesc visul
cu ea.

ce dacă plouă
fii pe pace
nu știu să fac ochete

alb şi alb

Pe foaie albă mi te dai
Perfect schițat cu mina albă.
Și totuși zi-mi de unde ai
Așa culori ca de zăpadă?

Tu fi nebun și fi cuminte,
Să nu cumva să mi te fure
Și dacă nu-ți aduci aminte,
Să știu să te culeg din zgure.

Aprinse, zorile în noapte
Îți caută abisul sacru,
Găsit-au însă numai șoapte
De vise-amare și somn acru.

Căci drumul ăsta înspre casă
E lung și-ți soarbe dintr-o minte;
Hai, pune cărțile pe masă,
Citește-le și fi cuminte.

Nu contează.

Trecui pasul
printre crengile
ce gem sub
apăsarea
norilor.

Mai bine fără
decât așa.
Nu-ți mai scriu pielea
și când să zic
-hop!
îmi zâmbiși.

Tic-tac,
până când inima
mi se șochează singurică,
tu frecă-ți mâinile-a victorie
și strigă-
nu contează!