Poveste

Eram doar o stâncă,
Dar nu erai încă.
M-am erodat
În valul mat
Şi plină de sare
M-am prefăcut în soare.

Erai doar petale
Când eu eram soare.
Te-am ofilit
Când mi-ai zâmbit
Şi putred cum erai
Pe raze îmi stăteai.

Eram ceru-ntins
Când tu mi te-ai stins
Şi te-am strigat cu tunet
Păstrat în răsunet.
Dar tu n-ai răspuns...
În sâncă m-am ascuns.

Cunoscătorii serii

Apariţie celestă
Doar în ochii mei, se pare
Şi în tine
Sentimente clandestine
De căldură şi răcoare.
Simţitor la-a noastră piele
Vântul iar retrage norii
Luna vine,
Mii de raze ruşinate
Se strecoară printre stele.
Mâna ta îmi cerne părul
Prea plin de aroma serii
Ziua fuge,
Se ascunde
În cearşaful depărtării.

Irecuzabil

Te privesc în tăcere.
Rana ta sângerează,
Îmi inundă ochii.

Demonii din tine
Îşi tocesc unghiile
Pe pereţii interiorului tău.

Aprinzi lumânări
Cu suflarea-ţi încintată
De frigul nopţii negre.

Simt buzele tale
Pe genele mele
Se stinge durerea.

Lacrimile mele
Se zdrobesc în îmbrăţişare
Pe umărul tău.

Din palme emani dorinţă;
Închini nopţii ofranda,
Ucizi ura din noi.

Plimbări pe zale de amor

Am învăţat să scriem versuri
Când destinele noastre
Şi-au întors faţa de la noi.

În zarea fumurie
Cerul clipea fără nori,
Iar pe pămînt, destinele noastre
mergeau calculat pe lanţul iubirii
Când s-au întâlnit la a şasea zală.

Senectute

Şi toate trec pe nesimţite
Şi toate nevazute sunt,
Iar lacrimile cuvenite
Secat-au-n părul tău cărunt.

Un rid profund, ce-l porţi pe frunte
Descrie drumul vieţii tale
Învăluit de senectute,
Pavat cu rouă şi petale.

Tu calci uşor, cu pasul rar
Peste a lumii simetrie
Primeşti din cer umilul dar,
Te ninge veşnicie.

Incurabil

Noi doi stăteam
pe degetul mic al pământului:
Cu picioarele atârnate
în negura ascunsului,
Cu privirile spânzurate
în golul universului.
Pământul, sensibil de felul lui
S-a îmbolnăvit.
Perfuzia de ploaie
Ne-a zguduit,
Dar n-am murit.
De-atunci cădem în nemurire
Ne mai izbim din când în când.
Doar de pastile de iubire.

Mistic

De cerul te cuprinde-n braţe
Cu ploaia lui cea fără vină,
Să ştii că ea te mai aşteaptă,
La fel de pură şi senină.

De codrul şi-aşternu frunzişul
Ca tu să calci nestingherit
Află că doarme-n ascunzişul
În care timpul s-a oprit.

De zeii îţi trimit făclii
Călăuzindu-ţi noaptea calea,
În sulfet poartă ochii ei
Din care vine revărsarea.

Către infinit

Către infinit
Îmi întind o mână
Să-mi înnod venele
În părul tău.

Dar infinitul
Îşi flutură genele
Şi ţese perdea
Între inima mea şi a ta.

Anatomie în coşmar

Mirosuri stridente de trupuri descompuse
În faţa sicrielor cu florile apuse.
Ating cu faţa ori călcâiul pietre
Îmbrăcate-n închegate de sânge pete.

Ne ţin de picioare leşuri descărnate
Mâinile ni se-afundă în cranii astupate
Pe degete ne intră inele de coloană
Moartea ne seacă în grota umană.

În noi noaptea se lasă adânc
Sau cerul ne este ascuns în pământ?
Iar viermii se-adapă din sânul tău drept
Sunt prunci de diavol cu gândul infect.

Îţi tremură buza, dar încă nu plângi
Ţi-e frică prea mult, în braţe te strângi.
Cu ochii uscaţi privesc prin tine,
Aiurez către soare...Aberaţii senine.

Arcadă în amurg

Amurg în văzduh
Arome de sănge
Eu gura-mi astup
Cu gura ta dulce.

Întinde-a mea mână,
Aşteaptă să cadă
Fărâme din lună,
Sclipiri în arcadă.

Strivit între valuri
Un cânt al chitării
Ne-ascunde iubirea
În cufărul mării.

Ai gustul de sare
Nisip am pe piele
Oglinda din mare
Ne urcă spre stele.

Delir

Te invit!-păşeşte pragul nebuniei mele
Calcă adăpostul unde învie stele
Priveşte-mi chipul în oglinda norului solid
Când plouă primeşte sub piele
Trupul meu lichid.

Devine haotic şi tu începi să asudezi
Te ştergi de iarbă- mă-ntorc în pământ
Pe mine să poţi să înnoptezi
Strănută cerul peste tine
De-acuma tu eşti sfânt.

În zori un spin te zgârie pe-obraz
Îmi satură buza un picur de sânge
Eu ies din pământ-pământul se frănge
Şi cad în genunchi
Azi mi-a picat lacrima ta pe nas.

Arborele vieţii

Dragostea lui
cu sevă de plopi
îşi picură timpul
privit doar cu-n ochi.
Îşi ascunde parfumul
de vişină putredă
după întinsul durerii
a frunzei căzândă.
Şi urlă cu vântul
la floarea de sânge,
iar cerul o plânge.

Atunci scoarţa sa
cu gust amar,
ca de stejar,
se cutremură
şi îmbătrâni răpus.
Iar ochiul nu mai clipeşte,
rămâne apus
lăsând în urmă-un nume
de fiinţă eternă
-Speranţa.

Viaţa aşternută

Bunica bătea covorul.
Se auzea cu ritm,
Parcă batea o inimă de om.
Spunea atât de multe un singur sunet.
Însă povestea era prea lungă
Şi timpul prea puţin.
A murit inima bătândă
A unui covor
Şi firele de praf
Au zburat
Plângându-i viaţa aşternută.

Destinul amintirilor

Amintiri închise-n mare
Sparse-n dig de câte-un val
Azi le calcă în picioare
Fie el, ori alt hoinar.

Ieri vă ascultau sărutul
Alge verzi, împerechiate,
Acum simt numai strănutul
Cerului, căzând în ape.

Mâine vrei ca să răsară
Pe faleză un stejar;
Fire de nisip să ceară
Lui, ori altuia hoinar.

Însă ştii ca e-n zadar
Să te-afunzi prea tare-n vise,
El rămâne un hoinar
Tu cu gândurile-ti triste.

În chip haotic

Romanie, tu- chipul de femeie
Cu părul verde, fraged fir de iarbă,
Cu ochi de mare, focuri si scânteie,
Din care lacrimi, vin duşmani să stoarcă.

Carpaţii-sprâncene-atât de dese
Te-ncrunţi cu ele către univers,
Iar fruntea-ţi din nisip incet se ţese
La malul negru, de culoare şters.

Iar gura ta cu buze moi, crăpate
Ne cântă susur de izvoare line,
Pe scena lumii, unde sunt stricate
Şi chipuri mult pictate de albine.

Când uiţi un munte

Eram ca brazii- ninse, verzi
Dar nu ştiam,
Că doar doar acolo poţi s-aştepti
Să vină să inopteze anii
În casa ta dintre nămeţi.
Acum noi ştim,dar prea târziu...
Oraşu-i singur şi pustiu.
N-avem nici gânduri să ne ducă,
La stânci doar vantul urlă, suflă.
Şi muntele iar s-a mutat
Când ne-a simţit că l-am uitat.

La asfinţit

În casa noastră sfântă-i seară:

Însă se-ascunde dupa geam,
Puţini-s aceia ce observă
Că soare nu-i decât pe-un ram,
Pândind fricos, să nu se stingă.

Dar bate vântul şi mai tare
Şi soarele simte cum pică,
Şi-şi rupe razele; şi doare,
Iar noi nu ştim că el se strică.

Tu ai trecut, în drum spre casă
Pe sub cireşul plin de raze.
Lumini ne joacă viu pe masă.
În soare razele sunt sparte...

Şi zace mort în marea amară.

În cimitirul tău

Îţi scriu o poezie, c-un singur plin ecou
Şi versuri să le cânte bătrânul tău schelet,
Căci craniul iaraşi ţipă şi scânduri din cavou
Se rup, că s-au umflat cu sangele-ţi infect.

Doar cuie ruginite or să-ţi apese pieptul,
Nici viermii n-or să-ţi spună cum este să fii viu.
Şi vor să-ţi înmâneze crucile slabe-un sceptru
Fiindcă al tău mormânt e rece şi-i pustiu.

Căci nici o floare blânda nu lăcrimează-n taină
Şi nu se ofileşte la capul tău nici iarba,
Doreai să simţi iubire, da-n suflet este spaimă.
Macar cireşul putred să-şi plece leneş creanga.

Când frunzele căzânde, să-şi şuiere trecutul
Nu vor putea, iar vântul le lasă spre pământ,
Atunci să ştii, iubite, că bântuie văzduhul
O linişte cerească, ce sapă-al meu mormânt.

Si...

Si vreau sa stau aici, cu tine,
S-aud doar sunetul chitarii,
Sa simt tot raul care vine,
Dar frica sa o dau uitarii.

Si sa ramnem nevazute
Pana cand moartea va afla
Durerea dragostei pierdute,
Iar sangele-i va picura.

Si glasul noptii, mult prea tainic
S-adoarma lumea dintre noi,
Caci n-a fost nimenea mai darnic
Decat tacerea fara voi.

Si sa simtim macar un an
Durand cat vesnicul razboi,
Plin de albastru si de calm,
Dintre lumina si noroi.

Blestem pentru doi

Absentele florale
M-ascund in infinit,
Un schimb de vorbe goale
Si fara de sfarsit,
Sunt tot ce mi-a ramas
In lipsa ta, iubite,
Si n-aud al meu pas,
Ci-ecouri de cuvinte.
Mi-e frica de-ntuneric,
Mi-e firca si de soare...
Parfumul tau puternic
Si glas pierit in zare
Ma ard...Si trupul alb
Cu zeci de rani in sange
Iti simte tot mai slab
Speranta ce se frange.
Dar sa nu-ti fie teama,
Desi ea e cu noi;
Purtam pe cap marama-
Blestemul pentru doi.

Doar tu

Romanul vietii tale-i pus pe versuri.
In rolul principal, esti tu.
Pamantul romanesc si teiul
Sunt scena inaltata de demult.
Sa luam aminte!i-o scena
C-o casa, unde-n prag,
Asteapta-o fata pe Calin, sa vie
De secole asteapta, far' sa stie
Ca-n noptile cu luna plina,
Cand vantul are-o adiere lina,
Luceafarul mereu o urmareste.
In odai prezenta lui se simte vag.

Pe langa toate astea nu e greu
Sa simti ce am simtit si eu ,
Cand am citit al sau roman.
Pe scena unde timpul trece-alene,
Cortina a cazut devreme.
Si dupa moartea marelui poet,
Nimic n-a mai ramas concret.
Desi se simt parfumuri de romante vechi,
Si-arome ale florilor de tei,
Vazduhul il strabat atatea minti
Si-n aer bantuie doar gandul creator
Insa-n zadar, caci toti au esuat in incercarea lor.

Trecut si viitor

Uitandu-te in urma,
Prin mii de amintiri,
Gandesti ca doar iubirea
Mai poate zabovi.
Atunci cand timpul trece,
Fara-a baga de seama
Si lasa-n a ta minte
Doar vise puse-n rama.
Gandind la nemurire ,
Ajungi sa te sfarsesti
Si fara a-ti da seama
Dincolo tu pasesti.

Gand de primavara

A venit primavera!
Vreau sa-mi invalui inima
Cu mireasma ce se simte
In fiecare rasuflare;
Vreau sa respire iubirea care ma-nconjoara,
Caci mi-e vitala cat traiesc.
Doar gandul slobod, in nestire
Pluteasca pe bizarul vant
Spre fiintele pe care le-ndragesc.
Vreau sa va stiu ca persistati in nemurire.
Vreau sa traim cu totii
Un vis dorit de-atata timp,
Vreau sa-ti trimit fluturi
Ce poarta pe-a lor aripi
Duioase sopate de amor, ce-mi apartin.
Vreau sa ma simt aceeasi cu natura
Sa-mi prelungesc viata catre vesnicie.
Ador sa simt in sufletu-mi iubirea
Cand scumpa primavera vine!

Pentru tine

Sopteste-mi vorbele de dulce-amor.
Prea nesfarsit si tristul dor
Cutremura scapari de haz
Cand eu am lacrimi pe obraz.

Dar tu n-auzi, nu vrei sa stii
Ca fericirile-s pustii;
Iti canta-un glas vestind doar rau
Si fericit vei fi mereu.

Catren astral

Azi v-am simtit sageata cu varf facut din vina
Dar ce pacat!Tu ai plecat si n-ai sa-mi plangi de mila.
Doar ce-ai pornit in cautarea fericirii ireale
Si stiu ca n-ai sa vii, cum mint prezicerile astrale.

Poemul iubirii

Am aflat al tau gand fara ca tu sa stii
Am simtit al tau gust fara ca tu sa fii.
Insa doar atat si nimic mai mult,
Caci esti mult prea dparte sa pot sa te aud.
Te-am zarit intr-o seara,cand dragostea era
Trandafirul ofilit ce tot mai intepa:
Erai cum esti si-acum si cum vei fi,
Erai precum al douazeci si cincelea ceas de peste zi…
Erai aievea si totusi am vrut sa-ti pipai pielea alba,
Am vrut sa-ti simt parfumul de roze care stau sa cada.
Si-atunci am intins mana sa-ti ating buzele ude
Inca mai stiu cum se scurge vesnicia,secundele prea scurte.
Dar te-ai ascuns si n-am puterea colosala
Sa-ti simt caldura trupului din noptile de vara;
Si-acum tanjesc dupa acea euforie,
Sa-ti dau saruturi sute si sa primesc o mie;
Si-acum mai vreau ca dulcea ta privire
Sa-mi fulgere inima,sa pierd orice simtire…
Dar te-am pierdut si toate-s in zadar
Privesc prin amintiri far’ sa zambesc macar.
Aveam doar vise,hrana ne-era visarea
Eram convinsi c-a noastra urma sa fie marea-
Dar ti-am pierdut de cand si gustul si racoarea
Si n-am sa stiu nicicand ce sacra ti-e scrisoarea
In care printe lacrimi mi-ai adresat speranta.
Desigur,n-am sa pot sa iti platesc restanta
Doar daca ai sa vii din nou sub clar de luna
Cand lumea n-ar putea blestemele sa-si spuna.
Si-ai sa-ntelegi atunci ce grea e despartirea,
Ce rai sunt oamenii cand nu-mi poti intalni privirea.
Sau poate nu?,,,Nu vreau,nu indraznesc sa ma gandesc
De n-am sa fiu cu tine,tristetea mi-o doresc.




Ascunde-mi nemurirea in vechiul sanctuar,
Sacrifica-mi iubirea in vesnicul altar.
Si cand lumina ochilor se va-nalta-n vazduh
Sa scrii o poezie pe tanarul meu trup,
Iar sangele sa-mi curga din ranile adanci
Sa am de-acum incolo toti ingerii supusi.
Si sa-mi devii tu mire cand noaptea va cadea
Iar peste poezia noastra se va lasa uitarea.

Imperativ

Fii fericit,iubite,
Ca n-am sa ma mai bucur
Cand glasul tau ma striga
Si moartea mi-e alaturi.

Iubeste-ma,iubite,
Cum iti iubesti ispita
Cand moartea te pandeste
Si-ti va rapi iubita.

Doreste-ma,iubite,
Cand vrei sa iti dormi somnul
Si cel ce ma intoarce
Din moarte,este dorul.

Viseaza-ma,iubite,
Cand ai acel cosmar
In care moartea vine
Si tu nu ai habar.

Auzi-ma,iubite,
Cand rasul meu de moarte
Te-nvaluie si rece,
Te mistuie, te arde.

Memorial in cinstea cartilor

Voi tacea mormant la capataiul cartilor
Ca piatra funerara in cimitirul mortilor,
Iar cripta va fi lacas de poveste
Si sunetul foilor imi va da de veste
Cand infernii vor tulbura linistea mea funebra.

Voi zbura cu grija deasupra cimitirului,
Tinandu-ma cu mana de bratul destinului.
Si pagini desprinse din carti imi vor fi escorta
In lupta cu pacea , ce staruie-n mine revolta..
Sadismul si dragostea sunt jumatatile sufletului meu..

Sinucidere

Păşeam prea lin pe margini prea înguste,
Simţeam tot mai adânc, in mine sta chemarea,
Iar norii m-ajutau!Doar razele ascunse
Netrebnice şi albe, îmi provocau sudoarea

Cădeam… abisul mării îmi alina căderea,
Voiam să-ajung degrabă în loc întunecat.
Eram prea speriată,mă speria durerea
Posibilei vederi a trupului uitat.

Sicriul scârţâia în zarea cea albastră,
Era un cântec sacru ce nu-l înţelegeam.
Acum nu simt iubirea,doar moartea mea măiastră
Ce se apropie! De mult de ce plângeam?

Moarte

Cu toţii părăsim această lume crudă
Zicând c-al nostr’ trecut e presărat cu zahăr pudră.
Lăsăm în urmă totul, dar ne vom aminti
În viata de apoi ce va veni!

Aştept privind în gol,cu ochi pustii şi reci
Un sunet plin de dor,plecând la el cu gânduri seci.
Cu faţa pământie şi trupul tremurând
Mă-ndrept cu paşi grăbiţi şi mici către-un mormânt.

Şi simt o mână rece cum braţul mi-l apucă
Doi îngeri vin spre mine, al meu suflet ca să-l ducă.
Iubind o linişte deplină mă-nalţ uşor la cer
Ducând cu mine-o dragoste senină,sperând c-o să mai sper.