A fost odată o curvă

Să ştii că eu te ascult.

Te ascult ca şi când ţi-ai lăsa capul pe braţ să-ţi auzi inima bătând.

Într-o zi te-am ascultat desfăcându-ţi braţele către cer în lanul de porumb al vecinului. Şi tot atunci am auzit câteva frunze însetate de încitarea clipei cum au decis să-ţi zgârie încheieturile.

Te ascult.

Te ascult toată, fără pic de odihnă, din creştet până în tălpi, din suflet până în gând.

Dacă ai şti cum te aud...

Te ascult cum îngână acoperişul ploaia. De când voiam să picur în tine, numai de ai fi ştiut să apui grotescul meu surâs între buzele tale. Dar n-ai ştiut.

Acum aştept. Şi te ascult.

Îmi caut zămislirea în propria mână cu gândul la picioarele tale lungi de la zece la parter, cu micul ascensor dintre ele care-şi deschide uneori uşile prea larg.

Îţi aminteşti acum trei veri? O noapte întreagă ai crezut că am un ochi în  cerul gurii menit să vadă ce-au văzut atâţia între timp. Şi ţi-am clipit cu limba pe limbă.

Am deschis ochii mei miopi din palme să-ţi vadă îndeaproape sânii. Mi-am făcut ochelari din sfârcurile tale să-ţi văd dedesupturile de fecioară cum ard ca o bibliotecă aprinsă de chibritul meu scăpărat între ale tale coapse. Apoi ţi-am clipit pe gât cu toate degetele şi ţi l-am strâns puţin, atât cât îţi împreuni genele când nu vrei să risipeşti visul.

Îţi aminteşti? Mi-ai spus la final că nimeni nu te mai văzuse aşa de adânc.

Au trecut trei ani de atunci... cât un inspir omenesc. Te ascult de trei ani continuu. Acum o lună am pierdut şirul celor care au urcat şi au coborât cu liftul tău. Nici nu vreau să ştiu câţi ochi ţi-au trecut cu lăcomie peste trup. Habar nu am câte becuri s-au ars în tine, bloc al neîmplinirii, sau câte radiouri au cântat orgasmic în urechile tale.

Dar acum sunt hotărât. Am pistolul încărcat cu două gloanţe. Nu, nu vreau să iau liftul. Vreau să lucrăm simplu şi precis şi curat. În noaptea asta la unu am să-ţi deschid fereastră veşnică pe fruntea neîncreţită de nesomn şi neputinţă.

Voi apărea la uşa ta şi tu vei râde maliţios, deschizând un unghi obtuz în mintea mea. Când îmi vei vedea pistolul vei îngenunchea şi mă vei ruga să facem dragoste. Îţi voi răspunde vrăjit de întreaga ta fiinţă : ,,Nu mai e timp, iubito’’. Două furtuni se vor revărsa din ochii tăi albaştri şi gura ta va duce o ultimă luptă – cea a rugăciunii. Voi îngenunchea în faţa ta să te sărut pentru ultima dată şi-mi vei răspunde la sărut cum nu ai facut-o niciodată – ba repede, ba încet – convinsă că ăsta nu e sfârşitul. Un difuzor va scuipa acorduri de chitară spaniolă mestecate frenetic de nişte degete probabil măslinii.

Voi număra până la trei: un an, doi ani, trei ani şi tu ai să cazi lângă mine liniştită ca un telefon public scos din serviciu. Îţi voi închide ochii pe rând, după ce îţi voi fi sorbit lacrimile din calea bărbiei. Îmi voi spune în gând: ,,Ce lucru simplu şi precis şi curat!’’

Voi mai fi având un glonţ cu care mă voi sinucide în noaptea asta la unu, doi, trei.

A fi sau a nu fi din suflet

Bă, eram într-o seară mangă că le-amestecasem. Hai că ştii când, atuncea mă, de plecase Maricica, nevastă-mea şi a luat şi copilul cu ea. Dă-o bă dracu, că mă abţineam să n-o pocnesc, da’ a dracu pielea pe ea, o mânca cre’că şi-i mai scăpam câte una pe spinare.

Băă, da bă. Şi eram supărat-pământ. Şi-mi căutam nenorocitul ăla de Suflet. L-am găsit cocoţat pe neonul de la colţul blocului. Pe dracu să-l pieptene, eu ştiu ce căuta acolo? Poate se ardea şi el. Hai că asta fu bună, ha?

Da’ ştiu ca eram supărat rău că pierdusem şi la pariuri. Da’ nu voiam să-i zic ăstuia că iar se lua de mine. Îl văd colo pe bec şi zic:

 - Bă, tu erai, bă nebunule, să nu te recunosc.

Şi el îmi răspunde aşa, în doi peri, că ştii că el e mai şui aşa, mai prostovan din născare:

-         Aha -zice- cred că mă îmbogăţesc...

Şi zic:

-         Lasă bă, că eu nu vreau bogăţii din astea sufleteşti.

Bă şi cred că s-a supărat ăsta pe mine că a plecat şi m-a lăsat să vorbesc singur ca prostu’.

Da’ şi io i-am copt-o. Hăhă. Cine dracu se crede să-mi tragă mie ţeapă? Mie, mă?

Stai să-ţi zic.

Mâine seară cum ar veni m-am prefăcut că-s beat, că nu eram. L-am cuprins bărbăteşte de umeri şi i-am zis:

-         Bă...tu eşti?....Tu eşti lumina mea!

Nu mi-a răspuns pe loc, da’ fraieru’ a înghiţit găluşca şi i-a trecut de supărare.

Ca s-o fac lată, l-am chemat la partida de pocker din seara următoare, ieri seară cum ar veni. Am nişte prieteni -ţâţă de mâţă- tot aşa ca mine, săraci cu duhu’, dacă înţelegi ce vreau să spun. Bă, nu-ţi mai zic că vine ăsta cu o sticlă de vodkă, gătit la patru ace, cu papion, tot treabă-rost. Şi Sîcă, nebun cum e, îi dă un trabuc. Bă, şou! Să-mi vezi Sufletul cum tragea să moară înfundat. Băăă...

Cum adică de ce râd? Taci acolo, să-ţi zic. Cum adică dacă moare ăsta nu mai am nicio şansă? Dă-le-n mă-sa de şanse! Cui îi pasă de şanse? Auzi aci! Io vreau lucruri concrete!

Da’ lasă asta. Stai să-ţi zic.

Şi cere ăsta un pahar cu apă şi Relică îi dă din vodka aia. Ăsta nu-şi dă seama, că ai văzut şi tu că votka seamană cu apa la culoare, şi înfundat cum e, dă paharu’ pe gât. Şat! Băăă, am râs de m-am căcat pe mine.

Bă, da’ nu-ţi mai povestesc că s-a cherchelit ăsta, în cinci minute era muci. Că ăsta am impresia că nici nu ţine la băutură. E mai slab el de înger.

Şi cum îţi zisei s-a făcut ăsta praştie şi-a băgat la joc tot ce avea: virtuţi, alea, alea. Pe toate i le-am luat. Bă, tot. Nu-ţi zic: credinţă, iubire, adevăr, toate alea.

Bă stai să-ţi zic c-au venit şi vreo două gagici chemate de Gigicu. Bă, are Gigicu ăsta nişte gusturi, a-ntâia! Gagici cu suflet mare, tată! Eee, te-ai prins? Suflet, nenică, mânca-le-aş sufleţelele lor de sufletiste. Stătea mâţu-n coadă!

Aşa, şi ăsta stătea ca bou’ şi căsca felinarele la ele. Băă, te căcai cu stropi. Uite aşa îi curgeau balele. Te împrăştiai de râs, ş-alta nu.

Da’ tu ce râzi domne aşa cu foc? Stai aşa că mă mănâncă în piept. Ce dracu m-apucă? Bă, da’ ce mă arde aci în capu’ pieptului...

Băă, să mor nebun, să vezi de nu am uitat s-arunc alea ce le-a lăsat sufletul meu aseară. Cum ce? Alea, domne, virtuţile. Fi-mi-ar capu’ al dracu! Cum scap io acu’ de astea? Cum le scot d-aci?

Şi tu ce mă-ta râzi mă aşa, ca prostu-n bâlci? Dă-te dracu d-aci, că nici nu mai vorbesc cu tine.

Au, Doamne, că zisei că nu mai înjur. Mâine mă şi duc să mă spovedesc. Bă, taci o ţâră să-ţi zic ce mă gândii. Bă, eu m-aş împăca cu nevastă-mea că mi-e dor mă de ea. Şi de fiu-meu mi-e dor. Gândeşte-te şi tu, creşte săracu’ copil fără tată.

Dă-le dracu de femei şi de pariuri, dă-o dracu şi de băutură, că nu face bine la sănătate.

M-am gândit io aşa, ce fac io cu viaţa mea, mă? Zi tu, n-am dreptate?

Dă-o mă încolo de treabă, că iar era să înjur. Bă, uite aşa păcătuieşte omu’, că-i gura îvăţată rău.

Mă duc, mă, să-mi aduc Sufletul acasă că i-o fi foame, săracu’.

Hai, sănătate, să trăieşti, c-am plecat. Te salut! Doamne ajută!

Notă: Orice coincidenţă sau analogie de situaţie cu realitatea nu este întâmplătoare. Chiar există şi oameni fără suflet.

E ca şi cum cineva mi-ar face puncţie lombară la fiecare 5 minute. De 5 ori. Când vine vremea să vinzi, nu sta pe gânduri – vinde-mă.

Îmi simt viaţa ca pe un beţişor parfumat – mult mai fumat decât par – pe care îl arzi numai până la jumatate.

Am timp liber. Da, i-am dat drumu să alerge în aer liber. Şi aerului cine i-a dat liber?... Poate lipseşte nemotivat. Din plămânii mei sigur, uneori.

Sunt moneda peste care a nins întruna în ultimele trei săptămâni. Iar tu aştepţi răbdător să se topească zăpada, să te apleci, să mă apuci cu mâna dreaptă. Tot cu dreapta vrei să mă şi cheltui. Sunt ultimul ban dat pe ultimul pachet de ţigări. Sunt o minciună.

Sunt o virtute. Sunt funcţionarul care îţi refuză cafeaua, sunt asistenta care îţi refuză ciocolata, sunt curva care nu-ţi refuză nimic.

Sunt anii ‘90 pe dinăuntru, sfârşitul lumii pe dinafară.

Ăştia mă obligă să-mi renovez casa. Sala de lectură – camera de zi, scaunul galben – camera de noapte. Când mă satur de şezut, zbor. Etajul 8 mă ajută. Cuţitele nu-mi mai sunt aşa apropiaţi.

Cineva plânge, ascunzându-se dupa undele sonore, şi-mi şopteşte să nu mai scriu căcaturi. Cineva-ul ăla e singurul.

Sunt anti-reclama perfectă la “Pentru sănătatea dumneavoastră”(asta-i altă poveste în care oamenii nu profită de propria tinereţe fără bătrâneţe până le albeşte părul).

Sunt un pic brutală. Sunt un pic vulgară. Clar sunt mai mult în mine decât pe mine. Dar cine nu e?

Sunt semnul de carte făcut de puştiul de la parter care a murit la 14 ani; mă tot pun între o zi şi-o altă zi, doar, doar cineva m-o ridica de pe covorul murdar când voi aluneca dintre ele.

(“Fată, taci în spanac...mă tot plictiseşti aci...”)

Prietene, spune-mi şi tu ceva. Zi-mi că te simţi scoica aia în care n-a ascultat nimeni valurile. “Spune-mi cine eşti, spune-mi ce doreşti “...

Da’, mama dracu’, cine se ocupă de asemenea id-uri?