Doar tu

Romanul vietii tale-i pus pe versuri.
In rolul principal, esti tu.
Pamantul romanesc si teiul
Sunt scena inaltata de demult.
Sa luam aminte!i-o scena
C-o casa, unde-n prag,
Asteapta-o fata pe Calin, sa vie
De secole asteapta, far' sa stie
Ca-n noptile cu luna plina,
Cand vantul are-o adiere lina,
Luceafarul mereu o urmareste.
In odai prezenta lui se simte vag.

Pe langa toate astea nu e greu
Sa simti ce am simtit si eu ,
Cand am citit al sau roman.
Pe scena unde timpul trece-alene,
Cortina a cazut devreme.
Si dupa moartea marelui poet,
Nimic n-a mai ramas concret.
Desi se simt parfumuri de romante vechi,
Si-arome ale florilor de tei,
Vazduhul il strabat atatea minti
Si-n aer bantuie doar gandul creator
Insa-n zadar, caci toti au esuat in incercarea lor.

Trecut si viitor

Uitandu-te in urma,
Prin mii de amintiri,
Gandesti ca doar iubirea
Mai poate zabovi.
Atunci cand timpul trece,
Fara-a baga de seama
Si lasa-n a ta minte
Doar vise puse-n rama.
Gandind la nemurire ,
Ajungi sa te sfarsesti
Si fara a-ti da seama
Dincolo tu pasesti.

Gand de primavara

A venit primavera!
Vreau sa-mi invalui inima
Cu mireasma ce se simte
In fiecare rasuflare;
Vreau sa respire iubirea care ma-nconjoara,
Caci mi-e vitala cat traiesc.
Doar gandul slobod, in nestire
Pluteasca pe bizarul vant
Spre fiintele pe care le-ndragesc.
Vreau sa va stiu ca persistati in nemurire.
Vreau sa traim cu totii
Un vis dorit de-atata timp,
Vreau sa-ti trimit fluturi
Ce poarta pe-a lor aripi
Duioase sopate de amor, ce-mi apartin.
Vreau sa ma simt aceeasi cu natura
Sa-mi prelungesc viata catre vesnicie.
Ador sa simt in sufletu-mi iubirea
Cand scumpa primavera vine!

Pentru tine

Sopteste-mi vorbele de dulce-amor.
Prea nesfarsit si tristul dor
Cutremura scapari de haz
Cand eu am lacrimi pe obraz.

Dar tu n-auzi, nu vrei sa stii
Ca fericirile-s pustii;
Iti canta-un glas vestind doar rau
Si fericit vei fi mereu.

Catren astral

Azi v-am simtit sageata cu varf facut din vina
Dar ce pacat!Tu ai plecat si n-ai sa-mi plangi de mila.
Doar ce-ai pornit in cautarea fericirii ireale
Si stiu ca n-ai sa vii, cum mint prezicerile astrale.

Poemul iubirii

Am aflat al tau gand fara ca tu sa stii
Am simtit al tau gust fara ca tu sa fii.
Insa doar atat si nimic mai mult,
Caci esti mult prea dparte sa pot sa te aud.
Te-am zarit intr-o seara,cand dragostea era
Trandafirul ofilit ce tot mai intepa:
Erai cum esti si-acum si cum vei fi,
Erai precum al douazeci si cincelea ceas de peste zi…
Erai aievea si totusi am vrut sa-ti pipai pielea alba,
Am vrut sa-ti simt parfumul de roze care stau sa cada.
Si-atunci am intins mana sa-ti ating buzele ude
Inca mai stiu cum se scurge vesnicia,secundele prea scurte.
Dar te-ai ascuns si n-am puterea colosala
Sa-ti simt caldura trupului din noptile de vara;
Si-acum tanjesc dupa acea euforie,
Sa-ti dau saruturi sute si sa primesc o mie;
Si-acum mai vreau ca dulcea ta privire
Sa-mi fulgere inima,sa pierd orice simtire…
Dar te-am pierdut si toate-s in zadar
Privesc prin amintiri far’ sa zambesc macar.
Aveam doar vise,hrana ne-era visarea
Eram convinsi c-a noastra urma sa fie marea-
Dar ti-am pierdut de cand si gustul si racoarea
Si n-am sa stiu nicicand ce sacra ti-e scrisoarea
In care printe lacrimi mi-ai adresat speranta.
Desigur,n-am sa pot sa iti platesc restanta
Doar daca ai sa vii din nou sub clar de luna
Cand lumea n-ar putea blestemele sa-si spuna.
Si-ai sa-ntelegi atunci ce grea e despartirea,
Ce rai sunt oamenii cand nu-mi poti intalni privirea.
Sau poate nu?,,,Nu vreau,nu indraznesc sa ma gandesc
De n-am sa fiu cu tine,tristetea mi-o doresc.




Ascunde-mi nemurirea in vechiul sanctuar,
Sacrifica-mi iubirea in vesnicul altar.
Si cand lumina ochilor se va-nalta-n vazduh
Sa scrii o poezie pe tanarul meu trup,
Iar sangele sa-mi curga din ranile adanci
Sa am de-acum incolo toti ingerii supusi.
Si sa-mi devii tu mire cand noaptea va cadea
Iar peste poezia noastra se va lasa uitarea.

Imperativ

Fii fericit,iubite,
Ca n-am sa ma mai bucur
Cand glasul tau ma striga
Si moartea mi-e alaturi.

Iubeste-ma,iubite,
Cum iti iubesti ispita
Cand moartea te pandeste
Si-ti va rapi iubita.

Doreste-ma,iubite,
Cand vrei sa iti dormi somnul
Si cel ce ma intoarce
Din moarte,este dorul.

Viseaza-ma,iubite,
Cand ai acel cosmar
In care moartea vine
Si tu nu ai habar.

Auzi-ma,iubite,
Cand rasul meu de moarte
Te-nvaluie si rece,
Te mistuie, te arde.

Memorial in cinstea cartilor

Voi tacea mormant la capataiul cartilor
Ca piatra funerara in cimitirul mortilor,
Iar cripta va fi lacas de poveste
Si sunetul foilor imi va da de veste
Cand infernii vor tulbura linistea mea funebra.

Voi zbura cu grija deasupra cimitirului,
Tinandu-ma cu mana de bratul destinului.
Si pagini desprinse din carti imi vor fi escorta
In lupta cu pacea , ce staruie-n mine revolta..
Sadismul si dragostea sunt jumatatile sufletului meu..

Sinucidere

Păşeam prea lin pe margini prea înguste,
Simţeam tot mai adânc, in mine sta chemarea,
Iar norii m-ajutau!Doar razele ascunse
Netrebnice şi albe, îmi provocau sudoarea

Cădeam… abisul mării îmi alina căderea,
Voiam să-ajung degrabă în loc întunecat.
Eram prea speriată,mă speria durerea
Posibilei vederi a trupului uitat.

Sicriul scârţâia în zarea cea albastră,
Era un cântec sacru ce nu-l înţelegeam.
Acum nu simt iubirea,doar moartea mea măiastră
Ce se apropie! De mult de ce plângeam?

Moarte

Cu toţii părăsim această lume crudă
Zicând c-al nostr’ trecut e presărat cu zahăr pudră.
Lăsăm în urmă totul, dar ne vom aminti
În viata de apoi ce va veni!

Aştept privind în gol,cu ochi pustii şi reci
Un sunet plin de dor,plecând la el cu gânduri seci.
Cu faţa pământie şi trupul tremurând
Mă-ndrept cu paşi grăbiţi şi mici către-un mormânt.

Şi simt o mână rece cum braţul mi-l apucă
Doi îngeri vin spre mine, al meu suflet ca să-l ducă.
Iubind o linişte deplină mă-nalţ uşor la cer
Ducând cu mine-o dragoste senină,sperând c-o să mai sper.