Mediu

Alb şi blond,
eşarfă
împodobeşte-mi glasul
şi unghia ce sparge
peretele conştiinţei.
În lipsa amintirii
şi-n cinstea ta,
tu-Merlin- aprinde nebunia
şi pune-mi-o în cap
ţinându-mi emisfera
la foc mocnit de pană;
goleşte-ţi o pupilă
făcându-mă ce eşti:
nevroticul de fier
cu lipsa lui de aer
şi beţe de speranţe,
crenguţele de sânge
-n buchetele de vene,
mănunchiul de iluzii
răbdarea ta din carne
albastrul de icoană,
finalul-pompier.

Sacoul şifonat...
iar alb,
iar blond,
iar strig:
-Băi,Merlin!
Hai, mişcă-ţi carapacea,
fă pupază din soare
adună-mă cenuşă,
nu-s phoenix
dar se poate
-încearcă-mă să mor,
adaos la final.

Fă podul din picioare,
bărcuţă,lumânare
aiurea cântă mintea.
Haotic cărturar,
te chem cu glas de sete
-Hai,Merlin, vino iar.
Mă strigă un pahar,
iar alb,
iar blond;
tabloul din perete
nu-i Camelot
şi eu
nu-s phoenix încercat.
Te vreau,
paharul s-a înecat,
dar nu-i răbdare
şi nici albastru calm.
Balanţa şi-un cântar,
finalitate-n mare,
finalul în ocean.

acum/înainte de ultimul sfârşit

dacă aş avea mintea deschisă
te-aş măsura în fiecare zi,
căci te simt plecând
gram cu gram.
şi-ai să te faci, aşa,
bună de-ngropat într-o scoică.

tu nu-mi faci complimente
eu nu-ţi fac cinste.
şi totuşi
ne iubeam
în fiece-nserare.

de ce?
-mă întrebai acum două sfârşituri

ce-ar fi să-ţi răspund acum
înainte de ultimul sfârşit:
te-ai facut bună de îngropat într-o scoică
şi nu gândii c-ai fi vreo perlă -curva mării
ochii tăi albaştri au învăţat să privească
doar de jos în sus
şi buzele tale încearcă mereu să pronunţe un ceva în franceză
ce nu se termină în ''e''.

coapsele tale de pufarină
înfiptă în ceea ce mă face bondarul din afara mea
nu mai umplu ceaşca palmei mele.

doar iarna îţi mai poate repara sânii.

te păstrez totuşi
până îmi încapi sub peniţă;
dar apoi...
cerneala cu mila.