duminică, ianuarie 29, 2012

vreau galben...

e floarea-soarelui în drumul
spre drumul lui,
semințele
își ascund coaja
cum arșii își ascund
arsura.

vreau galben
mai mult decât petală,
azi nu mai cerne
nimeni
ce-ar trebui cernut.

dinți de cuțit
rumegă perfid
clorofila.
îmi cresc tulpini de floarea-soarelui
în loc de antebrațe.
palmele îmi scuipă semințe
mai ceva ca-n filmele
cu Piersic.

vreau galben
de floarea-soarelui
cu defectele văzute-n oglinda
galbenului.
e galben în drumul
spre drumul lui.


inspectorii-albine
îmi asistă secundele
de fluturat frunzele
-n vânt.
sancțiune:
floarea mea stângă
nu indică
nordul.

și cine ar pricepe
că nu toți
se nasc din
sămânța corectă?


Niciun comentariu: