Damian şi Alana I

Răgaz de constatare

,,Obrajii tăi se scaldă în lacrimile cerului. Se prăvăleşte griul întregului nor peste minunea ta de-a fi.

Vreau să te chem aici, unde nu-i ud şi totuşi... vreau să rămâi sub văzduhul liber, unde iarba păstrează forma tălpilor tale.

-Te rog, mai fă 5 paşi în spate, îţi strig din locul meu retras.

Vreau să îţi definesc făptura între apă şi apă, între verde şi verde, între cer şi pământ. Vreau să te conturez din departarea celor 5 paşi atât de intens, până când, cu pupilele dilatate, să nu te mai găsesc între piele şi rochie. Nu vreau să-ţi mai disting ochii între albastru şi albastru. Nu vreau să-ţi mai cunosc mâna de dreaptă şi de stângă.

Să te prefaci în cenuşă de dragoste şi să te beau din izvorul ce-şi freamată apele peste pietrele chinuite.

Sigur că da! De ce nu mi-am dat seama mai devreme? Recunoşti că eu sunt una din pietrele acelea chinuite din drumul tău, ca apă pură şi păcătoasă? Dar câte alte pietre sunt în jurul nostru? Îţi aparţin toate? Căci eu nu îmi mai aparţin.

Îţi sunt făgăduit ţie până la erodare, până când mă vei restructura din piatră în nisip, din fiinţă în nefiinţă.

Vreau să te chem aici, unde nu-i ud şi totuşi...rămâi sub văzduhul liber.

Al tău făgăduit către eternitate,

Damian ’’