Păşeam prea lin pe margini prea înguste,
Simţeam tot mai adânc, in mine sta chemarea,
Iar norii m-ajutau!Doar razele ascunse
Netrebnice şi albe, îmi provocau sudoarea
Cădeam… abisul mării îmi alina căderea,
Voiam să-ajung degrabă în loc întunecat.
Eram prea speriată,mă speria durerea
Posibilei vederi a trupului uitat.
Sicriul scârţâia în zarea cea albastră,
Era un cântec sacru ce nu-l înţelegeam.
Acum nu simt iubirea,doar moartea mea măiastră
Ce se apropie! De mult de ce plângeam?
