În casa noastră sfântă-i seară:
Însă se-ascunde dupa geam,
Puţini-s aceia ce observă
Că soare nu-i decât pe-un ram,
Pândind fricos, să nu se stingă.
Dar bate vântul şi mai tare
Şi soarele simte cum pică,
Şi-şi rupe razele; şi doare,
Iar noi nu ştim că el se strică.
Tu ai trecut, în drum spre casă
Pe sub cireşul plin de raze.
Lumini ne joacă viu pe masă.
În soare razele sunt sparte...
Şi zace mort în marea amară.
2 comentarii:
Si-am vrut sa stiu mai multe, sa te cunosc mai bn....caci poezia o cerea...
ceata serii se ridica, si in lumina blanda, a carei intindere sfarsita mi se dezvalui, nu vazui nici o umbra care sa-mi vorbeasca de o despartire.........
Trimiteți un comentariu