În chip haotic

Romanie, tu- chipul de femeie
Cu părul verde, fraged fir de iarbă,
Cu ochi de mare, focuri si scânteie,
Din care lacrimi, vin duşmani să stoarcă.

Carpaţii-sprâncene-atât de dese
Te-ncrunţi cu ele către univers,
Iar fruntea-ţi din nisip incet se ţese
La malul negru, de culoare şters.

Iar gura ta cu buze moi, crăpate
Ne cântă susur de izvoare line,
Pe scena lumii, unde sunt stricate
Şi chipuri mult pictate de albine.