Ploaie şi lapte
După trei luni cu parfum de moarte îşi revendica dorinţa de viaţă.
Norii aveau iz de toamnă târzie deşi era abia septembrie.
Azi va schimba ţigările.
Nevoia de schimbare îl duse departe de casă. Îşi amintea de Alana la fiecare pas, dar nervii nu mai trăgeau semnale de alarmă. Părea că sufletul, deşi în război cu amnezia, amorţise nici prea mult nici prea puţin, atât cât să fie bine.
Cafeneaua de lângă florărie era o adevărată provocare. Norii erau mai denşi deasupra ei. Aici cunoscuse ceea ce avea să devină fiinţa primordială pentru el.
Alese masa de pe terasă cea mai apropiată de flori. Mirosurile amestecate dădeau o senzaţie vividă a prezenţei Alanei. Ceru o ceaşcă de cafea şi una de lapte.
,,Ce nebun ar face asta?’’
Alana era o definiţie a neconvenţionalului
Zâmbi larg chelnărului ca un flămând căruia i se dă, în sfârşit, mâncare.
Aşeză ceaşca de lapte în faţa persoanei imaginare de vis-à-vis şi închină cu ceaşca de cafea:
-În cinstea laptelui! spuse cu satisfacţie în glas.
Întovărăşi cafeaua cu trei tigări. Între timp ploaia se invită la mica lui petrecere. Înmulţea laptele cu stropii ei mărunţi.
-Dragoste la primul strop…
Fără reţinere, ploaia invadă întreg oraşul, însă doar într-o singură ceaşcă se petrecea miracolul iubirii. Laptele învăţase să o primească. Vibra în cercuri la fiecare atingere.
Damian surâse şi plecă spre casă, lăsând cele două fiinţe de factură lichidă în apogeul amorului.
Cunoştea finalul: ploaia va decide când va fi fost destul, iar laptele va rămâne îmbibat de aroma ei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu