Acum, când nimic nu își are sensul, eu caut ecoul înțelesului printre pietrele necunoscutului. Și vreau să cad, să zac așa, să îți aud inima săltând în șoc apexian; să-ți număr genele până la jumatate și restul să se scuture printre falangele mele stângi. Și tu, tu nu te zbate. Nu! Rămâi așa, cu ochii pe jumătate protejați de nisipul apocaliptic ce vântură spre tine mii de nefericiri. Nu îl vezi? Îți străpunge toate mediile transparente ale ochiului stâng și se proiectează impertinent pe a ta retină, să-ți fie paravan între sufletul tău și sufletul de afară. Cum, nu știi? El e domnul Aprins.
Hai, nu te sfii. Nu o să-ți dea foc.(Ha ha ha) M-a încercat și pe mine. În 30 de ani scapi. Numai să nu plângi, că ai să-l stingi și scoate fum purpuriu. Eco! Noi nu poluăm.N-o face nici tu. Stai cuminte. Șezi unde ți-e locul sigur și n-are să fie greu.
Mă sperii! De ce ți-ai deschis toți porii? Parca îi văd cum îmi absorb tot sângele.Chiar vrei să mă laşi lipsită de el- sângele meu drag, pe care l-am strâns cu atâta sârguință în 18 ani din toți cei care m-au ținut de mână?
Hai că deja îţi simt paranoia. Depășește pereții craniului tău. Oprește-o! Se îndreaptă către cer, apucă pe Calea Lactee, și se împrăștie în Univers.
-Ești nebun? îți strig din pivnița suferinței.
-Nu-zici-sunt doar schizofrenic.
-Vai, câtă sinceritate.Ești de-a dreptul dezarmant.
Și într-adevăr, mi-au picat toate armele.Sunt un prunc, fără dinți, doar cu ochii deschiși larg către Univers și-ți privesc vocile cum răstignesc luna ca pe un Iisus veșnic palid și ridat.Sunt un bătrân nins în plete, fără ochi, doar cu dinți galbeni, rânjind către nepoții noștri născuți din iluzii. Sunt eu, un schelet doar cu stomac, plin de voma viselor tale și greața sentimentului.
Și tu? Tu cine crezi că ești? Ești doar un suflet în curs de pârjol, uns cu sânge de iepuri curajoși la toate articulațiile minus una.
Bea un vin fiert cât aștepți. Domnul Aprins nu uită...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu