Noi doi stăteam
pe degetul mic al pământului:
Cu picioarele atârnate
în negura ascunsului,
Cu privirile spânzurate
în golul universului.
Pământul, sensibil de felul lui
S-a îmbolnăvit.
Perfuzia de ploaie
Ne-a zguduit,
Dar n-am murit.
De-atunci cădem în nemurire
Ne mai izbim din când în când.
Doar de pastile de iubire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu